Opalul

Opalul

Denumirea opalului vine din sanscrită, “upala” însemnând bijuterie. În limba greacă, “opalios” înseamnă “schimbător la culoare”.

Legende

Opalul a fost considerat de antici cea mai norocoasă piatră, apoi a căzut pe nedrept în dizgrație. Romanul ”Anne de Geierstein”, scris în 1829 de Sit Walter Scott i-a adus reputația de piatră cu puteri malefice. Romanul spune povestea lui Lady Hermione, un fel de prințesă vrăjită care s-a transformat în cenușă la scurt după ce o picătură de apă sfințită a căzut accidental pe pietrele de opal din părul ei, transformându-le culoarea. Spiritele superstițioase ale timpului au înțeles desigur că povestea încearcă să-i avertizeze că opalul le poate aduce ghinion. Asta în timp ce autorul doar specula jocul strălucitor de culori și senzitivitatea opalului la apă.

Un alt caz, al regelui Spaniei, Alfonso XII (1857-1885) povestește că, în ziua nunții, i-a oferit sotiei sale un inel cu opal. Regina a murit la două luni dupa ce a primit inelul, astfel încât acesta a fost oferit surorii regelui care, la rândul ei, a murit peste cateva zile. Regele, fascinat de strălucirea pietrei, a început să-l poarte și a murit în mai puțin de două săptămâni. Cel mai probabil decesele s-au datorat unei epidemii de holeră, dar superstiția era deja formată.

Se spune și că rochia pe care Regina Victoria a purtat-o la încoronare era prinsă la spate cu o broșă de opal. În timpul ceremoniei, broșa s-a desfacut, cei prezenți la ceremonie primind mai mult spectacol decât s-ar fi asteptat.

Semnificație

Grație culorilor lui strălucitoare, opalul a fost mereu asociat iubirii, pasiunii, dorinţei şi erotismului. Este o piatră a seducţiei care intensifică stările emoţionale şi elimină inhibiţiile, acţionând ca un stabilizator emoţional. Se crede că opalul menţine fidelitatea şi loialitatea în cuplu.

Efecte terapeutice

Opalul este o piatră dedicată vindecării  și întăririi pe plan emoțional. Energiile subtile ale opalului ne ajută să aducem gândurile și emoțiile reprimate la suprafață și ne dezvăluie adevăratele sentimente.

Opalul se poate găsi în aproape toate culorile, iar energiile dominante ale culorii pot fi utilizate pentru a stimula chakrele corespunzătoare. Jocul strălucirii culorilor multor pietre de opal este util la activarea chakrelor cu culori corespondente. Este piatra cu cele mai bogate energii ale culorilor, conținând întregul spectru al culorilor curcubeului.

Îngrijire

Îngrijirea este extrem de importantă în cazul opalului datorită conținutului ridicat de apă pe care acesta îl conține. În cazul în care este lovit sau se află în prezența unei surse de caldură excesivă, opalul își pierde conținutul de apă și devine fragil, iar strălucirea dispare. Dacă poți, ține-l periodic într-o baie de apă de izvor sau într-o apă minerală de calitate. Datorită durității mici, pentru a-l proteja, peste opal este aplicată o rășină incoloră sau material plastic.

Se curăță în apă călduță și săpun lichid cu PH neutru. Pentru curățarea spațiilor greu accesibile dintre piatră și bijuterie, poți folosi o periuță moale.

Este de preferat să se depoziteze departe de alte cristale cu duritate mai mare pentru că se poate zgâria ușor.

Suport clienti Luni-Vineri: 09:00 - 18:00
Sambata: 10:00 - 16:00
Duminica: Inchis

0742.512.275 office@imperio.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!